GIMP 2.8 este o altă versiune importantă din punctul de vedere al dezvoltatorilor, chiar mai mult decât a fost 2.6. Dispune de o schimbare importantă a interfeței pentru utilizator, răspunzând astfel celor mai multe neajunsuri anterioare: lipsa unui mod fereastră unică. Mai mult, eforturile de integrare a bibliotecilor GEGL au făcut un mare pas înainte, acoperind peste 90% din nucleul GIMP, un puternic instrument de transformări, grupuri de straturi, opțiuni comune noi, pensule noi, îmbunătățiri pentru instrumentul text și multe altele.
Interfața pentru utilizator
Cu acest nouă funcționalitate va fi posibil să se lucreze cu toate dialogurile GIMP în interiorul unei singure ferestre mare, de obicei cu imaginile în centru. Fără multele peneluri flotante, totuși dialogurile se pot aranja în interiorul acestei ferestre unice. Acest mod poate fi activat sau dezactivat permanent, chiar și în timpul lucrului, opțiunea menținându-se după închiderea sesiunii.
Acum Salvare și Salvare ca se aplică doar formatelor xcf. În cazul în care doriți să exportați o imagine într-un alt format, de exemplu jpg sau png, trebuie utilizată funcția Export în mod explicit. Acest lucru îmbunătățește fluxul de lucru și permite suprascrierea fișierul original sau export în diverse alte formate.
O nouă bară de imagini este utilă cu modul fereastră unică, care permite să comutați ușor între imaginile deschise prin intermediul unui set de miniaturi.
GIMP va face fericiți utilizatorii ce lucrează cu două ecrane (unul pentru dialoguri, altul pentru imagini): acum este posibilă aranjarea dialogurilor unele peste altele, în tabele sau coloane.
Pensulele, degradeurile, modelele și paletele GIMP pot fi filtrate și căutate cu ajutorul etichetelor. Etichetele reprezintă porțiuni de text pe care utilizatorul le poate asocia resurselor. Cu etichetele utilizatorul poate găsi cu ușurință resursele prin intermediul unei casete de introducere text. Etichetele pot fi atribuite manual de către utilizator prin caseta de introducere folosită pentru căutarea de etichete, sau acestea pot fi etichetate automat folosind numele directorului elementelor importate.
Îmbunătățiri au fost făcute, de asemenea, la caseta de introducere dimensiuni, utilizată pentru parametrii x, y, lățime, înălțime. De exemplu, în caseta de dialog scală acum este posibilă scrierea a „50 %” în câmpul lățime pentru scalare imaginea la 50%. De asemenea, funcționează expresii cum ar fi „30 in + 40px” și „4 * 5,4 in”.
Noua opțiune de „Blocare de pixeli” în dialogul pentru straturi poate evita deteriorări nedorite pe un strat atunci când se lucrează cu mai multe straturi.
Now you can move between images in single and multi window mode using the shortcuts Ctrl+Page Up/Page Down or Alt+Number.
A fost adăugat suport pentru F2 utilizat la redenumiri de elemente din liste.
Puteți acum apăsa Alt+Click pe straturi în fereastra de dialog Straturi pentru a crea o selecție din ea. De asemenea se pot adăuga, scădea și intersecta prin tastele Click, Shift și Ctrl+Shift. Acest lucru este util pentru a obține direct conținutul unui strat pe baza conținutului din alte straturi.
De când combinațiile de taste Ctrl+E și Ctrl+Shift+E au fost redirectate către mecanismele de export imagini, noile scurtături pentru „Adaptează imagine la fereastră” și „Adaptează fereastră la imagine”, devin Ctrl+J și respectiv Ctrl+Shift+J.
S-a adăugat elementul de meniu „Tab”. De asemenea se afișează starea sa, care devine acum persistentă între sesiuni.
→ activabil și cuModurile pentru straturi au fost rearanjate în grupuri mai logice și mai utile bazate pe efectul pe care îl au asupra straturilor. Modurile pentru straturi care micșorează sunt într-un grup, modurile pentru straturi care întunecă într-un alt grup, și așa mai departe.
În modul multi-fereastră, acum puteți închide caseta de instrumente fără să închideți GIMP.
Permite atribuirea de acțiuni arbitrare la butoanele suplimentare ale mausului.
Acum este posibilă schimbarea limbii direct din meniul de preferințe.
Instrumente, filtre și module
Cu acest nou instrument este acum posibilă crearea de îndoiri personalizate pentru o selecție prin mutarea doar a punctelor de control. Acest lucru a rezultat dintr-un concurs Google Summer of Code 2010 cu studenții.
Instrumentul text a fost îmbunătățit pentru a suporta textul scris pe pânză și face posibilă schimbarea atributelor la nivel de un singur caracter.
Acum este posibilă gruparea unui set de straturi și tratarea lor unitară. Este posibil să se comute sau să se dezactiveze un grup și mutarea grupului în dialogul cu straturi. Este ușor să adăugați / eliminați straturi existente unui grup sau să creți / ștergeți un strat din interiorul grupului și este chiar posibilă crearea de grupuri integrate de grupuri. Este posibil să se aplice un mod de strat unui grup la fel ca pentru un singur strat. Toate acestea îmbunătățesc fluxul de lucru cu imagini multistrat complexe și le face mai ușor de gestionat.
Pensulele acum pot fi rotite după dorință prin opțiunea „Unghi”.
Culoarea implicită pentru Mască rapidă este acum configurabilă.
Modul RTL (scriere de la dreapta la stânga) a fost îmbunătățit în instrumentul Text.
Specificați limba scrisă în instrumentul Text. Acest lucru ajută la alegerea unui font corespunzător, sau simbolurile corespunzătoare pentru limba selectată.
Adăugată opțional diagonala printre ghidajele instrumentului Decupare.
Adăugată „Regula cincimii” ca ghidaj suprapus pentru decupare.
A fost implementat un exportator în PDF bazat pe Cairo. Deși este oarecum simplist, exportatorul salvează textul, încorporează fonturile în fișierul PDF final și încearcă să transforme bitmap-urile în obiecte vectoriale.
Pensulă dinamica îmbunătățită.
S-a adăugat un modul pentru încărcarea imaginilor JPEG2000.
S-au adăugat module pentru a suporta importul și exportul cursorului mausului X11.
S-a adăugat suport fundamental pentru import și export OpenRaster (.ora).
S-a adăugat suport RGB565 pentru modulul csource.
A fost adăugată o nouă comandă „Creare” care permite încărcarea unei pagini Web direct în GIMP utilizând Webkit.
Sub capotă
Portarea nucleuluiGIMP spre noua bibliotecă de editare GEGL [GEGL] cu suport pentru biți în mare adâncime a făcut pași mari și acum mai mult de 90 % din sarcină este deja terminată.
În plus față de portarea operațiunilor de culoare către GEGL, a fost adăugat un instrument GEGL cu funcționare experimentală, și poate fi găsit în meniul Instrumente. Acesta permite aplicarea operațiunilor de GEGL unei imagini și oferă pe pânză examinări ale rezultatelor. Imaginea de mai jos arată acest lucru pentru o neclaritate Gaussiană.
Începând cu GIMP versiunea 2.6, toate instrumentele de redare pe pânză sunt complet portate la [CAIRO]. Se oferă o grafică bună și se îmbunătățește aspectul GIMP . Unele module au fost actualizate la Cairo, de asemenea. În plus toate instrumentele utilizează acum un indicator de progres pe pânză în locul celui din bara de stare.
Diverse
Licența GIMP a fost modificată la (L)GPLv3 +.
Multe dintre API-urile GIMP au fost reconstruite pentru a simplifica dezvoltarea de noi scripturi.
Pentru a îmbunătăți în continuare abilitățile de scripting, s-au făcut modificări API pentru suport al grupurilor de straturi.
To allow migrating from the old tools presets system to the new one, there is a Python script, which you can download from the GIMP wiki site. However, the old tools presets are not 100% convertible to the new tool presets. For instance, brush scale from 2.6 can't be converted to brush size in 2.8.
Lucrul cu tabletele grafice ar putea fi problematic datorită bibliotecii GTK+2 în uz. În acest caz folosiți versiunea mai veche 2.6 sau așteptați versiunea 3.0 - ce urmează a fi lansată - pentru suportul complet GTK+3.