4. Versiunea 2.0

Mai întâi, o statistică: codul GIMP conține peste 230.000 linii de program C și multe dintre aceste linii au fost rescrise în evoluția de la versiunea 1.2 la 2.0. Din punctul de vedere al utilizatorului GIMP 2 este fundamental similar cu GIMP 1; funcționalitățile sunt suficient de similare pentru a nu se pierde utilizatorii GIMP 1. Ca parte a acestei munci de restructurare, dezvoltatorii au curățat extraordinar codul, o investiție care, deși nu este direct vizibilă pentru utilizator, va face întreținerea mai ușoară iar adăugările ulterioare mai puțin dureroase. Astfel, codul GIMP 2 este semnificativ mai bine organizat și mai ușor de întreținut decât a fost în cazul GIMP 1.2.

Unelte de bază

Uneltele de bază din GIMP 2 nu sunt foarte diferite de predecesoarele lor din GIMP 1. Instrumentul Selecție după culoare apare acum în trusa de unelte GIMP, dar era deja inclus în GIMP 1 ca opțiune în meniul Selectare. Instrumentul Transformare a fost împărțit în câteva unelte specializate: Rotire, Scalare, Înclinare și Perspectivă. Operațiile asupra culorilor sunt acum asociate cu straturile în meniul StratCulori, dar asta este doar o curățare: sunt deja prezente în meniul Imagine (ilogic, cât timp sunt operații pentru straturi). Prin urmare nu apar unelte complet noi în această distribuție, dar două instrumente au fost total refăcute comparativ cu versiunile vechi: unealta Text și unealta Traseu. Mai multe despre asta mai departe.

Interfața cu utilizatorul pentru unelte a fost de asemenea modificată semnificativ. Caseta de dialog Opțiuni unelte a fost modificată pentru a nu se redimensiona atunci când este ales un instrument nou. Mulți utilizatori au simțit că modificarea dimensiunii ferestrei atunci când este selectat un instrument nou, este ceva supărător. Acum, dialogul Opțiuni instrument este implicit constant deschis și andocat sub trusa de instrumente, unde poate fi găsit cu ușurință.

Opțiuni instrument

Pentru multe unelte, Opțiunile pentru instrument au noi posibilități care nu erau disponibile în GIMP 1. Fără a fi exhaustivi, iată cele mai notabile îmbunătățiri.

Toate uneltele de selecție au acum butoane de mod: Înlocuire, Adăugare, Extragere și Intersectare. În GIMP 1 singura cale de a schimba modul de selecție era utilizarea tastelor Ctrl sau Shift, care putea produce confuzii pentru că acestea mai au și alte funcții. De exemplu, menținerea apăsată a lui Shift în timpul utilizării instrumentului de selecție dreptunghiulară forțează selecția să fie pătrată. Prin urmare, pentru adăugarea unei selecții pătrate trebuie mai întâi apăsata Shift, apoi clic de maus, apoi se eliberează Shift, apoi se apasă Shift din nou, apoi se realizează selecția cu mausul, apoi eliberează Shift. Acum se poate face mult mai simplu.

Pentru uneltele de transformare, butoanele controlează acum fiecare obiect (strat, selecție sau traseu) afectat de transformare. Se poate transforma, de exemplu, o selecție dreptunghiulară în diferite forme cu patru laturi. Transformarea unui traseu este acum mai ușor de făcut decât înainte.

Opțiuni de estompare și Opțiuni de colorare sunt acum disponibile pentru toate uneltele de desenare. De fapt, toate uneltele de desenare au acum propriile configurări individuale de pensulă, degradeu sau model, spre deosebire de GIMP 1 unde exista doar o singură configurare globală care se aplica tuturor instrumentelor de desenare. Acum se pot selecta pensule diferite pentru Creion și pentru Pensulă, sau diferite modele pentru Clonare și Instrumentul de umplere. Se pot modifica aceste configurări prin utilizarea rotiței mausului poziționat deasupra butonului cu această resursă (este foarte util pentru alegerea rapidă și ușoară a pensulelor).

Interfața pentru utilizator

Cele mai vizibile schimbări în GIMP 2 privesc interfața pentru utilizator. GIMP folosește acum kitul grafic GTK2+ în locul GTK+. Una dintre cele mai drăguțe facilități aduse prin noile biblioteci este dialogul andocabil, precum și navigarea prin taburi între dialogurile andocabile din aceeași fereastră - facilitate prezentă în câteva dintre cele mai populare navigatoare de internet. GIMP 1 a fost faimos prin deschiderea dialogurilor oriunde pe ecran; GIMP 2 poate fi constrâns să folosească casete fixe. Dialogurile includ acum un mic meniu de taburi personalizabil, care oferă maxim de flexibilitate în organizarea spațiului de lucru.

Fereastra imagine are acum câteva facilități noi interesante. Acestea nu sunt în mod necesar activate implicit, dar se pot bifa ca opțiuni în meniul PreferințeInterfațăFerestre de imagine. Arată conturul penelului, de exemplu, permite vizualizarea conturului penelului atunci când este folosit de instrumentele de desenare. În sub-secțiunea Aspect, puteți alege dacă bara de meniuri să fie prezentă deasupra ferestrei imaginii. Se poate configura opțiunea de lucru cu noul mod ecran complet. Opțiunile de vizualizare sunt de asemenea disponibile pentru toate ferestrele de imagini prin clic dreapta pentru aducerea meniului și apoi selectarea lui Vizualizare. Așa numitul meniu imagine este de asemenea disponibil prin clic în micul triunghi din stânga sus a spațiului de desenare. Configurarea aleasă în dialogul Preferințe este folosită ca valoare implicită, iar opțiunile configurate pentru o imagine sunt utilizate doar pentru această imagine. (Se poate comuta modul ecran complet prin utilizarea tastei F11; tasta Esc permite, de asemenea, ieșirea din modul ecran complet).

GIMP 2 oferă funcționalități de acces rapid la meniuri prin intermediul tastaturii. Dacă vi se pare că navigarea prin meniuri folosind mausul este greoaie, soluția poate fi utilizarea tastaturii. De exemplu, dacă bara de meniu este prezentă, pentru crearea unei imagini noi se apasă doar pe Alt+F+N. Fără bara de meniu, apăsați Shift+F10 pentru a deschide meniul din stânga sus, și apoi cu tastele direcționale sau cu F apoiN se creează o imagine nouă. Tastele acceleratori diferă față de scurtături: acceleratorii sunt utili pentru navigarea printr-un meniu, în timp ce scurtăturile apelează direct un meniu specific. De exemplu, Ctrl+N este o scurtătură și este cea mai rapidă cale de a deschide o imagine nouă.

Pentru a facilita accesul la elementele cele mai frecvent utilizate meniu, GIMP a oferit scurtăturile dinamice încă de mulți ani. Atunci când este deschis un meniu, se deplasează săgeta mausului deasupra elementului de meniu dorit și se mențin apăsate combinații de comenzi rapide. Această caracteristică este încă prezentă, dar dezactivată în mod implicit în GIMP 2.0, pentru a evita re-alocarea accidentală de comenzi rapide peste cele existente.

GIMP vine, de asemenea, cu un număr de seturi de scurtături de tastatură pentru meniurile sale. Dacă se dorește înlocuirea seturilor implicite GIMP cu seturile din Photoshop, de exemplu, se poate muta fișierul menurc în dosarul utilizatorului sub denumirea oldmenurc, se redenumește ps-menurc în menurc și se repornește GIMP.

Administrând taburile și docurile

GIMP 2.0 introduce un sistem de dialoguri cu taburi pentru a vă permite personalizarea spațiului de lucru după cum doriți. Aproape toate dialogurile pot fi trase într-o altă fereastră de dialog și adunate pentru crearea unui dialog cu taburile configurate.

Chiar mai mult, în subsolul fiecărui dialog există o zonă de andocare: prin tragere aici se pot atașa dialoguri sub grupul de taburi din partea de jos.

Scripting

Python-fu este acum interfața externă standard de scripting pentru GIMP 2. Asta înseamnă că se pot utiliza funcții GIMP în script-uri Python, sau invers, să se utilizeze Python pentru scrierea de module GIMP. Python este relativ ușor de înțeles chiar de către începători, în special în comparație cu limbajele schemă gen Lisp utilizate pentru Script-Fu în GIMP 1. Legăturile cu Python sunt dezvoltate de un set de clase pentru operațiile comune, așa că nu sunteți forțați să căutați prin toată baza de date procedurală GIMP atunci când este necesar doar pentru operații de bază. Mai mult, Python are integrat un mediu de dezvoltare și o bibliotecă gigantică, și rulează nu doar sub Linux, dar și în Microsoft Windows sau Apple Mac OS X. Cel mai mare dezavantaj, pentru GIMP 2.0, este că interfața standard oferită în Python-fu nu poate utiliza complet puterea limbajului Python. Această interfață este proiectată să suporte doar scripturi simple, pe când o versiune mai sofisticată rămâne un scop pentru dezvoltarea ulterioară.

GIMP- Perl nu mai este distribuit cu distribuția standard GIMP 2, dar este disponibil ca un pachet separat. În prezent, GIMP- Perl este acceptat numai pe sisteme de operare din familia Unix. Include atât un limbaj de scripting simplu, cât și capacitatea de a coda interfețe finisate folosind modulul perl Gtk2. Manipularea direct pixel este disponibilă prin utilizarea PDL.

Script-Fu, bazat pe Scheme, are aceleași neajunsuri ca înainte: nu e intuitiv, greu de utilizat și lipsit de un mediu de dezvoltare real. Și cu toate acestea, are un avantaj major față de Python-fu: scripturile Script-Fu sunt interpretate direct de GIMP și nu necesită nicio instalare de programe suplimentară. Python-fu necesită instalarea unui pachet pentru limbajul Python.

Unealta Text

Marea problemă cu instrumentul text standard în GIMP 1 era că textul nu mai putea fi modificat odată ce a fost randat. Dacă se dorea orice modificare a textului, tot ce se putea face era anularea și încercarea din nou (dacă erați suficient de norocos pentru a avea suficient istoric disponibil, și apoi, desigur, se anula și toată munca realizată între timp). În GIMP 1.2 a existat un modul pentru text dinamic ce permitea crearea de straturi speciale text și păstrarea lor pe termen nedefinit, într-o formă modificabilă, dar care era cu defecte și istovitor de folosit. A doua generație de instrumente Text este o dezvoltare a unei combinații între vechiul instrument Text și modulul pentru Text dinamic. Acum toate opțiunile sunt disponibile în Opțiuni unelte : font, dimensiune font, culoare text culoare, aliniere, antialiasing, indentare, spațiere. Pentru crearea unui nou element text, clic pe imagine și se deschide un mic editor. Textul apare în imagine în timp ce se editează (și CR-ul este manevrat corect!). Este creat un nou strat dedicat; acest strat se redimensionează dinamic pentru a se potrivi cu textul introdus. Se poate importa text din fișier, și se poate face orice, precum scriere de la dreapta la stânga în arabă. Dacă se selectează un strat text, cu clic pentru deschiderea editorului se poate modifica textul introdus.

Unealta Traseu

A doua generație de unealtă Traseu are o interfață complet nouă. Prima diferență majoră care se observă este că un traseu nu mai trebuie să fie închis. Un traseu poate fi construit dintr-un număr de segmente curbe disjuncte. Următoarea diferență majoră este că acum instrumentul traseu are trei moduri diferite, Design, Editare și Mutare.

În modul Design puteți crea un traseu, adăuga noduri la un traseul existent și modifica forma curbei prin tragerea marginilor curbei sau glisând ghidajele unui nod.

În modul Editare, se pot adăuga noduri între marginile curbei, elimina noduri sau margini, precum și schimba forma curbei. Puteți conecta, de asemenea, două componente de traseu.

Al treilea mod, Mutare, așa cum era de așteptat, este folosit pentru a muta componentele traseului. În cazul în care calea are mai multe componente, aveți posibilitatea să mutați separat fiecare componentă. Pentru a muta toate componentele dintr-o dată, utilizați tasta Shift.

Două alte noi funcționalități alte traseelor sunt disponibile în GIMP 2.0. GIMP nu doar că poate importa imagini SVG ca raster, dar poate păstra intacte traseele SVG ca trasee GIMP. Asta înseamnă că GIMP este acum mai capabil ca oricând să completeze instrumentele favorite de desenare vectorială. Alte facilități fac unealta traseu mult mai potrivită pentru introducerea de trasări concepute vectorial. În versiunile anterioare, trasarea de căi și selecții a fost o modalitatea de desenare cu tușe de pensulă de-a lungul traseului. Acest mod este disponibil în continuare, dar acum sunt posibile curbe de mare acuratețe, prin utilizarea bibliotecii vectoriale libart.

Alte îmbunătățiri

Câteva alte îmbunătățiri, pe scurt:

  • Higher-quality antialiasing in some places — most notably in the Text tool.

  • Meniuri și pictograme personalizabile . Puteți crea propriul set de pictograme aplicat la instrumente folosind opțiunea de meniu PreferințeInterfață. O temă numită Small este inclusă în distribuția standard.

  • O imagine poate fi salvată ca șablon și utilizată pentru crearea de noi imagini.

  • Există patru moduri noi de combinare de straturi suprapuse din cadrul unei imagini: Lumină puternică, Lumină slabă, Extragere de granulație și Combinare de Granulație.

  • În cazul în care există o selecție activă, puteți decupa imaginea direct la dimensiunea selecției utilizând meniul de imagine ImagineDecupare.

  • Odată capabil de creare de ghidaje, apare și o funcționalitate pentru grilaj în GIMP. Este complementară funcționalității ghidajelor și face mai ușoară poziționarea obiectelor pentru o aliniere perfectă.

  • Dialogul de straturi este mai coerent, nu mai există funcții ascunse accesibile numai cu clic dreapta pe imaginea miniatură a stratului reprezentat. Acum puteți manevra operații pentru straturi direct din meniul imagine: mască strat, transparență, transformarea și strat de culoare sunt operațiuni direct în submeniul strat.

  • Filtrele de afișare color sunt acum disponibile în meniul imagine VizualizareFiltre de afișare.... Folosindu-le, puteți simula diferite valori gama, diferite contraste, sau chiar deficit de viziune de culoare, fără a modifica imaginea originală. Această funcționalitate a fost o caracteristică a versiunii pentru dezvoltatori a lui GIMP pentru o lungă perioadă de timp, dar nu a fost niciodată destul de stabilă pentru a apărea într-o versiune stabilă de GIMP.

  • Dialogul selecție de culoare are un nou modul CMYK, asociat cu pictograma-imprimantă.

  • Datele stocate în taguri EXIFde aparatele foto digitale sunt acum gestionate în modul scriere și citire pentru fișiere JPEG.

  • Sunt suportate acum animațiile MNG. Fișierele în format MNG pot fi considerate PNG-uri animate. Au toate avantajele PNG asupra GIF, precum mai multe culori, 256 niveluri de transparență, și poate și mai important, lipsa obstacolelor privitoare la patente. Formatul este standard web și cele mai noi și populare browsere îl suportă.

  • Pachetul de animație GIMP face acum onion-skinning, a fost adăugată o funcționalitate de bluescreen, precum și suport audio.

  • Un filtru de mixare canale, anterior disponibil pe web ca supliment, apare acum în meniul FiltreCulori.